top of page
Caută
  • Oana

Cu autorulotele în mijlocul naturii

Actualizată în: 24 nov. 2021

Este deja jumătatea lunii noiembrie, și toamna aceasta este foarte prietenoasă cu noi iubitorii de natură și de călătorii. Încercăm să profitam de fiecare week-end sau de fiecare zi liberă, pentru a organiza câte o ieșire sau o minivacanță cu autorulotele. Discutând cu prietenii, ne-am dat seama că multe persoane sunt oarecum reținute când plănuim o vacantă cu autorulota în extasezon, însă sunt și persoane care având experiență altor aventuri cu autorulota stiu că confortul din aceste căsuțe pe roti este comparabil cu o cameră de hotel care vine cu avantaje nenumărate la pachet.

De data aceasta am plecat la drum cu o gașcă împărțită în trei autorulote. Bineînțeles că, copii au făcut parte din peisaj și mai mult, unul dintre ei își sărbătorea ziua de naștere. Ocazie bună pentru a le organiza o petrecere supriză a doua zi după ce ne campăm.



Alegerea locului de campare

După cum știți, în ceea ce privește infrastructura campingurilor de la noi din tară mai are de lucru, mai ales când discutăm de perioada rece a anului. Având în vedere că aveam doar 3 zile de vacantă trebuia să ajungem într-o locație destul de rapid și una dintre cele mai spectaculoare peisaje le găsești cu siguranță la Plaiul Foii. Am început să căutam campinguri, însă multe dintre ele erau închise sau nu puteau pune la dispoziție toate facilitățile necesare. Cu toate acestea, toată lumea era foarte relaxată, pentru că știam că autorulotele sunt echipate și dotate cu tot ce este necasar și pentru varianta off camping. Am ajuns în zona Plaiul Foii când deja era întuneric, prin urmare folosind aplicațiile specifice, am ajuns pe un platou, pe marginea unui rău unde mai erau parcate și alte autorulote și rulote.

Având în vedere că erau deja amenajate cu pietre locuri de făcut focul, ne-a fost foarte ușor să intrăm în atmosfera de tabăra și am aprins un foc, ne-am așezat scaunele lângă și am petrecut o seară liniștită și relaxantă cu povesti și întâmplări care mai de care mai amuzante.



Activități cu copii în natura toamna

A doua zi de dimineață, peisajul ne-a surprins pe toți. Eram campați la poalele muntelui lângă o poieniță iar vederea spre Piatra Craiului era spectaculoasă. Era o dimineață friguroasa cu brumă, însă liniștită și numai bună de tras aer rece în piept. Ne-am băut cafea aburindă afară, iar soarele a început să ne încălzească încă de la primele ore.

Copii s-au bucurat de toate lucrurile din jur: s-au plimbat cu bicicletele, au aruncat pietre în rău, s-au cațărat în copaci, au fost la adunat lemne din pădure, au dansat, au mers în drumeție …timp în care noi am reușit să le pregătim petrecerea.


Aniversare la autorulotă

O petrecere în natură poate fi pentru un copil una dintre cele mai frumoase momente, deoarece poți face lucruri mai putin comune. Pe lângă baloane, tort, coifuri, fluiere, le-am pregătit bezele pe care să le încălzească la foc și o petrecere în pijamale doar pentru ei într-una dintre autorulote. Distracția a fost cu atât mai mare, cu cât și alti copii de la alte autorulote au participat la petrecerea noastră. A fost plăcut și distractiv să îi vedem pe copii atât de încântați și fericiți.


După această experiență, ne-am dat seama că poți avea parte de o aventură minunată cu autorulota și dacă rămâi campat în același loc câteva zile. De asemenea, în rulotele FreedomCamper ai parte de tot confortul unei cazări, însă cu un peisaj doar de tine ales.




49 afișări0 comentarii
bottom of page