top of page
Caută
  • Oana

Vacanță în Grecia cu autorulota

Grecia este una dintre destinațiile preferate atunci când ne gândim la vacanțe datorită peisajelor minunate, apei cristiline, apusurilor fără egal, mâncărurilor cu specific grecesc și nu în ultimul rând datorită modului în care localnicii ne primesc.

În această vară foarte mulți turiști au ales să plece în Grecia cu autorulota pentru că și-au dorit să exploreze altfel plajele, să își aleagă locul de unde pot vedea răsăritul și apusul sau să viziteze cât mai multe zone cunoscute pentru frumusețile locului, însă cu posibilități de cazare limitate.

După cum știți, campingurile în Grecia sunt în special amenajate pe malul marii, unde te poți bucura de toate facilitățile la umbra măslinilor sau a pădurilor de pini. Indiferent de campingul ales, sigur în zonă vei găși taverne unde poți servi masa sau plaje care să îți facă ziua perfectă.



Camparea în Grecia este permisă doar în locuri amenajate, însă parcarea autorulotelor se poate face și în parcările publice sau private. Bineînțeles că atunci când ești doar în trecere printr-o zonă nu este nevoie să amenajezi pe lângă autorulota accesoriile de camping, ci poți doar să îți iei cele necesare și să mergi la relaxare la plajă.

Iată câteva dintre traseele alese de turiștii în escapedele lor în Grecia:

1. Brațul Sithonia – Halkidiki

Este o călătorie în care ai ocazia să vizitezi multe plaje de unde apusurile se văd minunat. Traseul parcurs cuprinde următoarele destinații: Stavros, Ierisson, Livrochio Beach, Sarti, Thalatta Beach, Toroni, Neos Marmara, Nikiti, Volvi Lake. Efectiv vizitezi plajele ce înconjoară peninsula.

Atât brațul Sithonia, cât și Kasandra oferă turiștilor diversitate și locuri minunate unde poți campa și totodată ai în apropiere tot ce îți este necesat pentru vacanță minunată: taverne, magazine tradiționale, faleze generoase și porturi unde te poți plimba seara.



2. Thassos

Cunoscută insula Thassos este un loc ce nu poate fi descoperit doar în câteva zile de concediu. Combinația dintre munte, mare, plaje cu nisip, plaje cu marmură/pietre, așezări cu tradiții, porturi, taverne moderne și mâncarea foarte bună,te determină să te întorci cu drag de fiecare dată. Campingurile de aici sunt bine amenajate, iar călătoria cu autorulota îți oferă ocazia să vizitezi și să rămâi în locuri pe care le descoperi pe parcursul călătoriei, care nu sunt întocmai pline de turiști și sunt mai greu de vizitat în alte circumstanțe.

Drumul este ușor de parcurs și merită încercată această experiență măcar odată.



3. Parga - Lefkada

Aici apă parcă este mai turcoaz și plajele sunt mai generoase și mai frumoase decât în întrega Grecie. Drumul este mai lung și trebuie parcurs în mai multe etape, însă merită toate eforturile. Nu uita că ai plecat la drum cu autorulota și oriunde te simți obosit, poți căuta un loc sigur de campare. Mai mult de atât te poți bucura de fiecare oraș sau stațiune care îți iese în cale 😊.

Traseul propus este Parna – Ammodia- Lefkada (ai toată insula doar pentru voi). Poți căuta cu ajutorul aplicațiilor campingurile de pe malul marii și nu rămâne decât să te bucuri de mare și de soare!



4. Insula Samothraki

O destinație interesantă și mai puțîn cunoscută turiștilor români este insula Samothraki. Este la o distanță comparabilă cu cea parcursă până în Thassos, însă traseul este: Alexandropolis - apoi iei un ferry încă 2 ore. Insula are un aer rustic, cu tradiții mult mai vizibile decât în alte locuri. Tavernele sunt destul de simple și te duc cu gândul la vremuri demult trecute, însă mâncarea este delicioasă. Peisajele sunt unice și deosebite mai ales datorită îmbinării dintre stânci, copaci, cascade și râuri ce se varsă în mare. Aici poți campa și în multe locuri sălbatice, însă este necesar să respecți și să protejezi natura. Traseul mai cuprinde și vizitarea zonei Maroneia la întoarcere. Această călătorie se potrivește persoanelor boeme, care doresc o vacanță liniștită și ferită de agitația stațiunilor cunoscute.



Vacanțele cu autorulota îți oferă posibilitatea să explorezi locurile și altfel decât în jurul hotelului din stațiunea aleasă, într-un conform sporit și în ritmul potrivit ție și persoanelor dragi.

De aceea, pentru amintiri de neuitat, alege întotdeauna să călătorești în stilul tău cu autorulotele FreedomCamper!

142 afișări0 comentarii

Postări recente

Afișează-le pe toate
bottom of page