top of page
Caută
Oana

Unde călătorim cu autorulota în România

Vacanțele cu autorulota au devenit din ce în ce mai populare și foarte multe familii, cupluri sau grupuri de prieteni descoperă în acest tip de turism ce înseamnă să călătorești în siguranță, să ai confortul cu tine la tot pasul și să poti să iți alegi locul din care să privești apusul sau răsăritul.

Călătoria cu autorulota este însoțită de mult mai multe avantaje și experiențe, însă trebuie măcar odată să încerci și să vezi dacă o astfel de aventură ți se potrivește.

Cu toate acestea, atunci când ne dorim să facem pasul cel mare și să planificăm o astfel de vacanță apar întrebările legate de intinerariu, locuri de campare, ce aplicații folosesc pentru a găsi cele mai bune informații, locuri de luat masa și multe alte nedumeriri, mai ales dacă pentru toată lumea din grup este pentru prima dată când merge cu autorulotă.


În cele ce urmează vă propun câteva trasee preferate de către turiștii care aleg vacanțele în Romania cu autorulota:

1. Maramureș și Bucovina

Unul dintre traseele preferate cu autorulota este vizitarea zonei de nord a României. Este o destinație care îmbină natura cu istoria, tradiția și gastronomia românească, așa cum nu se mai întâlnește în alte zone ale țării. Atracțiile principale din aceste zone sunt la distanțe considerabile una de cealaltă, prin urmare o vacanță cu autorulota se pliază pe fiecare tipologie de turist și fiecare poate stabili în funcție de multe aspecte unde și cât își dorește să parcugă din traseul propus în fiecare zi.

În această zonă se găsesc campinguri cu priveliști minunate, oameni calzi și restaurante pe măsura așteptărilor. Puteți vedea un astfel de traseu în următorul articol: Bucovina si Maramures – meleag strabatute cu autorulota (freedomcamper.ro)

Pentru toate destinațiile, recomandăm instalarea aplicațiilor de specialitate care vă ajută să găsiți informații legate de locuri de campare.





2. Cazanele Dunării

Cazanele Dunării reprezintă destinația aflată în fruntea preferințelor din ultimii ani. Asta pentru că în intinerariu pot fi incluse și alte destinații interesante și preferate de către turiști, Castelul Corvinilor, lacuri spectaculoase de munte, Mănăstirea Prislop, Târgul Jiu sau alte atracții ale zonei.

Un exemplu de astfel de traseu poate fi acesta: Minivacanta cu autorulota la Cazanele Dunarii (freedomcamper.ro)



3. Transilvania

În Transilvania poți merge cu autorulota fie într-un tur al Bisericilor Fortificate, fie într-un traseu dedicat copiilor (DinoPark, Aventura Park, Castelul Zânelor, Calendarul Anului), fie în preajma orașelor principale care sunt încărcate de istorie și totodată de locuri numai bune de relaxare.



4. Dobrogea și Marea Neagră

Este o variantă care îmbină istoria, relaxarea și bucuria copiilor laolaltă. Locurile de campare si aceasta zona in sine este potrivita pentru familiile cu copii, deoarece aceștia își vor petrece mult timp în natură, bucurandu-se de diverse activități indiferent de sezon- Vacanta de primavara cu autorulota (freedomcamper.ro)


Cu toate că, atunci când plecăm într-o călătorie cu autorulota ne dorim să vedem cât mai multe locuri, nu uitați că totuși sunteți în vacanță și nu vă recomand să conduceți foarte mult astfel încât relaxarea și distracția să fie puse pe primul loc în vacanța dumneavoastră!





180 afișări0 comentarii

Postări recente

Afișează-le pe toate

Comments


bottom of page